Toamna. Un anotimp placut. Cald, dar nu prea cald. Racoros, dar nu sa inghetam. Un anotimp placut, delicat si parfumat. Dar si bogat. Bogat in bijuterii de toate culorile, toate nuantele, pe care le gasim pe toate drumurile, la preturi acceptabile si care ne ofera un strop de energie care sa ne ajunga toata iarna.

Ce? V-ati speriat? Ati crezut ca a inceput sa ploua cu diamante sau rubine? E, nici chiar asa, decat daca asemuiti merele rosii unor rubine imense, iar boabele de struguri cu niste diamante de o culoare ciudata.

Nu, dragii mei, cand spun bijuteriile toamnei, ma refer la fructele ei dulci, zemoase si viu colorate si pline pline de vitamine si minerale pe care nu o sa le gasiti nicicand in vreun supliment alimentar.

Preferatele mele sunt merele, merele ionatane, rosii ca rubinele. Sucul lor este o adevarata incantare pentru papilele gustative. Imi place sa mananc merele in starea lor naturala. Sa musc cu pofta din ele, fiind convinsa de doza mare de vitamine pe care mi-o administrez.

Dar, exista bineinteles un dar, si strugurii imi plac, strugurii negri, care cresc in gradina la mine. Si cresc singuri, fara chimicale sau experimente ciudate. Bine, pe mama lor, vita de vie, o ajuta tata sa se pastreze frumoasa si mereu in forma si o mai coafeaza din cand in cand, stie el momentul prielnic.

De o saptamana mananc struguri non-stop. In permanenta am un castron cu struguri langa mine. Si vai cat de buni sunt! Parfumati si aromati, un deliciu natural de neinlocuit. Din cauza lor am facut pauza la mere. Pe ele le mananc mai la iarna, cand o sa stau infofolita la caldura si o sa rontai la merisoarele din gradina, depozitate frumos in camara.

Acum, parte proasta a lucrurilor este ca, am tras putin cu coada ochiului si am observat, dezamagita, ca prietenii si colegii mei se stramba cand aud de mere de gradina si se duc repede la supermarket si cumpara mere din Congo si struguri din Pakistan.

Oare de ce fac ei asa o blasfemie? Si de ce insulta natura si darurile acesteia?